Obişnuiesc să merg singură la shopping (deşi o voce interioară îmi strigă în continuu că am nevoie de cineva care să-mi care sacosile, cam multe de fel).
Un EL care nu-mi este nici iubit, nici prieten, uneori amic, alteori cunoştinţă şi deseori bărbat a cărui nehotărâre mă scoate din minţi. Una zice, alta gândeşte şi cu totul altceva pune în practică. De atâtea ori mi-a zis că ne vedem la ora cutare şi m-a lăsat să aşteeeept pentru ca într-un final, sătula de atâta stat şi uitat pe geam de imi amorţise şi gatul, am decis să-l sun doar ca să ma dezmortesc puţin.
Un “alo” senin mă loveşte de la celălalt capăt al firului de parcă l-ar fi încântat nespus apelul meu. Asta până când îşi dă seama că trebuia sa ne vedem de vreo oră şi că uitase, îşi cere scuze dar oricum nu mai avea cum s-o dreagă aşa că nu prea se sinchiseşte, ca de obicei, la modul “las-o mhă că merge aşa”.
Deseori mă întreb ce-o fi în mintea lui dar rămân cu marele semn de întrebare.
Azi aceeasi situaţie, doar mici schimbări de peisaj.
Motivul: lenea mult prea mare pe kilometrul pătrat şi cantitatea de somn insuficientă pentru a demara în trombă către destinaţia Auchan Titan.
Rezultatul: vorbe de duh cu dedicaţie “fără număr”, cumpărături în Cora, fără însoţitor dar cu mulţi privitori în preajmă, sacoşi cărabile şi un tiramisu delicios.
Poftă bună.
Cand iti faci un obicei din a nu fi punctual deja devine obositor.
RăspundețiȘtergereObositor este putin spus :P
RăspundețiȘtergere