Doar tu

De un an descopar sentimente imprimate in file din povestea sufletului meu, cu duritatea unei penite demna de o cerneala vie care nu va disparea nicicand.



Alungi norii din privirea mea,
pastrezi in mine cea dintai zi senina,
Doar tu
zaresti in mine asfintitul
cand soarele apune la doua degete distanta de buzele mele.
Doar tu
privesti luna printre genele mele
in timp ce mii de stele mi se cufunda in par.
Doar tu
inchizi ochii si ma privesti cu sufletul.
Iti puni o dorinta.
Doar tu
Imi mangai chipul cu un fulg de nea,
il lasi sa-mi sarute obrazul
si apoi, gelos, il condamni sa se topeasca.
Doar tu
deschizi pentru mine petalele unui trandafir,
ii inhibi spinii si-l asterni in palmele mele atat de tandru
Doar tu
imi adulmeci parfumul
din clipa in care ma zaresti venind, la coltul strazii
Doar tu
iti ascunzi iubirea in ochii mei
de teama ca gerul lui decembrie o va ingheta,
iar tu nu vei mai putea simti primavara din bratele mele
Doar tu
inca imi mai zambesti din celalalt capat al lumii
iar zambetul tau inca imi mai salveaza serile triste.
Doar tu
iti plimbi degetele prin parul meu
de parca ai incerca sa atingi prima picatura de roua
cazuta pe cea dintai floare de cires.
Doar tu
mi-ai curpins gandurile
si le-ai dat putere sa recunoasca inimii supremul adevar.
Iti multumesc.

Ce folos?

Secret Garden - Cantoluna

Powered by mp3skull.com


Simt o tacere absurda.
Doar gandurile imi vorbesc si se avanta in universul care pare sa-mi observe pasii fara a-mi da nici macar un indiciu despre drumul pe care trebuie sa-l aleg.
Nu se vede nici o lumina care sa faca mai vizibila aceasta cale atat de fina intre doua prapastii.
Nu-mi apartine nimic. Nu mai exista nici visele de altadata sau daca ele mai exista, de-acum sunt constienta ca raman in umbra irealului, ca nu pot trece de bariera infinita a vietii pentru le putea avea inaintea mea.
Am pastrat in mine fericirea pe care o privesc de fiecare data cand vreau sa uit ca exist. Ce folos sa fi, daca totul in jurul tau te transforma in ceea ce nu esti?
Ce folos sa simti, daca in final totul se rezuma doar la sperante infinite?
Ce folos sa fi fericit, daca obiectul fericirii tale poate sa dispara in clipa imediat urmatoare?
Si in fond, de ce exista un obiect al fericirii? De ce nu putem fi fericiti pur si simplu?
Ce folos sa razi, daca zambetul tau ascunde rani ale inimii pe care doar o alta inima le poate vindeca? Si unde o poti gasi? Si daca o gasesti si realizezi mai apoi ca inima pe care o credeai vindecatoare iti imprima alte rani si mai adanci?
Ce folos sa privesti in ochii celui iubit daca nu poti vedea dincolo de albastrul cerului?
Ce folos sa daruiesti o floare daca nu poti sa-i inhibi spinii care te pot rani in ciuda imaginii perfecte pe care ea o afiseaza, in ciuda parfumului etern pe care ti-l ofera spre adormire?
Ce folos sa arati ca iubesti, daca te lovesti de marele zid la care se opresc speranta si iluziile?
Ce folos sa-i canti iubirea, daca ritmul lui este altul, iar tu pe langa el devii treptat un complet afon?
Ce folos sa te arunci in marea iubirii, daca valurile ei te cuprind doar pe tine, iar celalalt ramane la mal, contempland mirat pescarusii?
Ce folos sa zbori in Paradis, daca aripile tale sunt obosite de cat au zburat ani si ani deasupra pamantului, avand certitudinea ca exista ceva mai mult dar intotdeauna in zadar?
Ce folos sa pastrezi amintiri pe care niciodata nu le vei putea retrai, cand tot trecutul tau este doar o epigrama aruncata intr-un colt prafuit al sertarului?
Ce folos sa-l privesti in ochi, ca pe cel care ti-ai fi dorit sa fie al tau dar nu este?
Ce folos sa-i vorbesti, ce folos sa-i spui ce simti, ce folos sa opresti timpul in loc, ce folos sa creezi un vis...
Ce folos sa desenzi un cer comun cand in final ramai privind stelele iar el acapareaza luna de parca ar fi doar creatia lui si fuge, fuge spre alt cer, mai senin sau deseori cu nori mai multi si intunecati, plini de ploaie. Deja incepe sa-i placa schimbarea. Isi lipeste luna acolo, el, supremul ei creator si o priveste indelung de parca abia de acum se incadreaza in tabloul perfect. Tabloul lui, o noua arta, o noua viziune, un nou univers, departe de tine.
Ce folos?
Tu? Ramai cu cerul tau, cu stelele tale, cu norii care devin si ei intunecati, cu spinii trandafililor de a caror existenta uiti si te intepi de fiecare daca cand iti doresti sa-i mangai, cu acea muzica a trecutului pe care o cantzi in mod repetat, obsesiv de parca ai dori ca un miracol sa-ti ofere din nou acelasi tabloul senin.
O periada nu mai deschizi portile Paradisului, nu mai zbori pentru ca aripile tale s-au stins. Cauti mereu aceiasi ochi, ii cauti pretutindeni, pe chipul tuturor. Si te inchizi si nu-ti mai doresti nimic. Ce folos, nu?
Apoi, cu timpul, incepi sa auzi un mic ecou. Muzica incepe sa-si schimbe notele, ritmul, chiar si gama si apoi realizezi ca incepi si tu sa fredonezi altceva. Iti capteaza atentia.
Desi tot nu poti uita celalalt portativ pe care il cantai parca de-o viata.
Asta e: nu poti uita! Dar inveti si alte note, cauti un cer nou care sa-ti intregeasca peisajul si candva, luna va ramane imprimata acolo, pentru un timp sau ... pentru totdeauna.

Iubire intamplatoare

Privesc stelele triste ce-au cazut
Si soarele care de-a pururi ne zambea,
Sclipirile unor vise ce se ascund
Intr-un colt inca viu din viata mea.

Carari strabat un univers pustiu;
E intuneric pretutindeni si-i lumina.
Vechile azururi se-aprind in noul cenusiu,
Iubirea mea de-a ta privire-i tot straina.

Mi-e rasaritul noapte si apus
Iar luna ma-ntristeaza cand apare,
Stelele miii-mi sunt soare vesnic nepatruns
De razele unei iubiri profund intamplatoare.

In vechiul gand s-a cuibarit o stea
Care-mi indruga slove despre nemurire.
Cum sa ii cer din gand sa mi te ia,
Cand tot ce vreau se naste din pieire?

Ce-a fost candva separa amintirea,
De multe ori si inima se-nseala.
Caci pana ce-mi scria odata fericirea
A obosit sa verse lacrimi de cerneala.

Iti spun adio si plec a nu stiu cata oara,
Dintr-un amurg de toamna ce-mi striga
Ca tot ce am iubit odata o sa doara
De mai raman o zi in plus in viata ta.

(Amyra of the desert)