A fost odata un vis frumos pe care l-am pastrat in suflet.
Greu de crezut si de exprimat in cuvinte si acum daca stau bine sa ma gandesc nu stiu nici cum a inceput. Am trait o poveste care ar parea imposibila. De fapt chiar a fost imposibila.
Cu fiecare clipa, cu fiecare respiratie, cu fiecare graunte de nisip ce se scurgea in clipsidra timpului, am creat un sentiment frumos, asa cum unesti piesele unui puzzle al vietii.
L-am visat, l-am trait, am simtit, si poate m-am indragostit de acel vis. Un sentiment pur, o iluzie si un chip, un capat de univers, o imagine imprimata in mintea mea si mai ales o emotie puternica ce isi cautase adapost in inima mea.
Mii de cuvinte, clipe, proiectii, vise, contopiri ireale si creatia unui scenariu al idealului.
In fiecare zi porneam intr-un alt episod cu un gand frumos transpus in cuvinte, niciodata suficiente pentru a exprima realitatea. Realitatea… realitatea era o variabila exprimata in distanta imensa dintre noi, raportata la un infinit de clipe. Acele clipe si-au pus ampreunta pe fiecare particica a sufletului meu.
Era acolo, departe. Era aici, in inima mea.
Nu puteam opri nimic din ce se petrecea cu mine. Nici nu imi doream asta.
Cu fiecare zi realizam ca pana atunci, nicicand nu visasem cu adevarat. Niciodata nu zburasem cu adevarat in acest univers al viselor pentru ca nu aveam aripi. Nu stiam ca de fapt nu aveam nevoie de aripi, era suficient sa inchid ochii si sa plutesc, sa inchid ochii si sa privesc spre el, sa simt si ascult acel sentiment frumos care prindea culoare intr-un tablou pe care impreuna invatam sa-l pictam.
Viata mea primea acum tuse pastelate in minunatele nuante ale iubirii: un soare care imi mangaia chipul cu razele sale, picaturi de ploaie care imi sarutau buzele, adieri blande care ma cuprindeau intr-o imbratisare subtila si imi aduceau in zbor soaptele ...lui, un intreg univers care imi aducea mai aproape o persoana pe care simteam ca o stiu dintotdeauna.
Te-am adus in viata mea din prima clipa desi imi era teama ca intr-o zi poate te vei plictisi de mine iar eu in schimb ma voi indragosti incurabil si nu te voi mai lasa sa pleci.
Imi era teama sa te privesc pentru ca inima mea deja cunoscuse deziluzia. Poate ma credeam mult prea imperfecta pentru tine desi erai inca un strain intrat in viata mea intr-un fel sau altul.
M-am ascuns de tine, am fugit de clipe, de vise, de emotii dar viata m-a prins din urma si ne-a inchis impreuna intr-o colivie perfecta in care eram doi ingeri inaripati prinsi intr-un lant al iluziilor de care nu vroiam nicicand sa scapam. Colivia era inima mea care te capturase alaturi de mine pe timp nelimitat. Erai prizonierul visului meu.
Dar timpul ne aruncase inca de la inceput departe unul de celalalt, iar in final aceasta a ajuns sa fie adevarata noastra condamnare.
Au ramas iluzii, imagini si momente ingropate intr-un colt de suflet in care, daca indraznesti sa sapi, vei descoperi ca povestea pe care am trait-o a fost ireal de adevarata iar finalul ei inca sta nescris, sau poate a fost sters de adierea timpului pentru a ne lasa pe noi sa-l conturam, daca vreodata vom dori asta.
Din tot ce a fost candva, a mai ramas doar proiectia unui ideal.
Acum in schimb esti atat de aproape….. si totusi mult prea departe
