Mi-ai atins chipul cu palma umbrei tale
si am simtit fiorul dulce care mistuie fiecare celula din mine.
M-am pierdut in neant cand am auzit soapta calda a suspinului tau si mi-am astupat auzul pentru a pastra in mine amintirea ta. Te-am regasit candva intr-un colt al sufletului meu si mi-am spus razand: “aici erai“ dar nu erai tu: era doar umbra pe care o lasasei cand ai trecut ultima data pe la geamul camerei mele. Erai vesel si trist, cu gandul departe iar eu incercam sa te gasesc si sa te aduc in tine. Nu puteam si am renuntat sa te mai caut pentru ca degeaba cautam nimicul pe care mereu il pastrai pentru mine. Si totusi un colt din mine te avea pe tine sub toate formele pe care ai putut vreodata sa le iei. Te-ai ascuns pana si in raza de soare care mi-a atins chipul azi dimineata. Era o raza rece, taioasa, dar pielea mea ti-a daruit caldura. Te-ai ascuns in aerul pe care il respir pentru ca te simt cu fiecare suflare si inchid ochii si te vad plutind din nou in mine.
Esti peste tot si nicaieri. Si simt cum nimicul din tine si din mine sunt unul si acelasi. Nimicul din noi ne uneste si atat.
Si te-am regasit din nou. Si am simtit din nou cum glasul meu prinde culoare si da viata cenusiului care ma inconjura pana acum.
Erai tu sau…? Da, sigur erai tu. Doar putin schimbat. Acum aveai ochii ca marea! Mi-am simtit chipul inundat de briza ochilor tai si am rosit. Am plecat privirea, crezand ca vei pleca iar urmele pasii tai vor fi sterse de valuri. Dar ai ramas. M-ai privit adanc, de parca mi-ai fi putut citi cele mai mici ganduri.Stiai ce simt si m-ai cuprins insetat. Si atunci ai devenit un astru care lumina inima mea.
Te aveam doar pentru mine. Imi incalzeai fiecare gand si radiam datorita razelor tale. In mine era primavara vesnica, iar petalele mele aveau culorile fericirii. Traiai prin mine iar eu prin tine.
si am simtit fiorul dulce care mistuie fiecare celula din mine.
M-am pierdut in neant cand am auzit soapta calda a suspinului tau si mi-am astupat auzul pentru a pastra in mine amintirea ta. Te-am regasit candva intr-un colt al sufletului meu si mi-am spus razand: “aici erai“ dar nu erai tu: era doar umbra pe care o lasasei cand ai trecut ultima data pe la geamul camerei mele. Erai vesel si trist, cu gandul departe iar eu incercam sa te gasesc si sa te aduc in tine. Nu puteam si am renuntat sa te mai caut pentru ca degeaba cautam nimicul pe care mereu il pastrai pentru mine. Si totusi un colt din mine te avea pe tine sub toate formele pe care ai putut vreodata sa le iei. Te-ai ascuns pana si in raza de soare care mi-a atins chipul azi dimineata. Era o raza rece, taioasa, dar pielea mea ti-a daruit caldura. Te-ai ascuns in aerul pe care il respir pentru ca te simt cu fiecare suflare si inchid ochii si te vad plutind din nou in mine.
Esti peste tot si nicaieri. Si simt cum nimicul din tine si din mine sunt unul si acelasi. Nimicul din noi ne uneste si atat.
Si te-am regasit din nou. Si am simtit din nou cum glasul meu prinde culoare si da viata cenusiului care ma inconjura pana acum.
Erai tu sau…? Da, sigur erai tu. Doar putin schimbat. Acum aveai ochii ca marea! Mi-am simtit chipul inundat de briza ochilor tai si am rosit. Am plecat privirea, crezand ca vei pleca iar urmele pasii tai vor fi sterse de valuri. Dar ai ramas. M-ai privit adanc, de parca mi-ai fi putut citi cele mai mici ganduri.Stiai ce simt si m-ai cuprins insetat. Si atunci ai devenit un astru care lumina inima mea.
Te aveam doar pentru mine. Imi incalzeai fiecare gand si radiam datorita razelor tale. In mine era primavara vesnica, iar petalele mele aveau culorile fericirii. Traiai prin mine iar eu prin tine.
Din acel NIMIC de altadata, acum eram TOTUL.
