Jurnal de calatorie

Ma intreb uneori cine esti?
Te-am intalnit in calatoriile mele pe Cararile Timpului si mi-ai atras atentia.
Nu stiu cu ce. Te stiam sau poate imi dadeai senzatia ca te stiu.
Ti-ai facut loc in inima mea si ai ramas. Nu am refuzat desi nu obisnuiam sa ofer adapost necunoscutilor.
La inceput m-am ferit de privirea ta, caci ma temeam ca astfel vei face sa te pastrez prea mult timp iar mai tarziu imi va fi greu sa te mai las sa pleci.
Insa vorbele tale au luat locul chipului, au locul fiintei si m-au lasat sa te descopar.
Da, erai tu, cel din visele mele. Tu, cel cu care adormeam seara in gand si pe care a doua zi dimineata il cautam cu privirea prin camera. Si te regaseam tot in inima mea. Nu coborai de acolo. Imi spuneai “Nu inca”.
Era nevoie de timp dar imi era de ajuns sa stiu ca existi.
Stateai cuminte intr-un coltisor, insa treptat aveai sa impui suprematie.
Nu mai aveam forta sa lupt. Nici dorinta de a o face. Ma cufundam in cuvinte, in vorbe si ganduri. Si cantam pe strunele iubirii cu versuri stiute doar de noi si ne lasam purtati de mrejele ei pana ce muzica inceta. Apoi o luam de la capat.
Cu fiecare sunet eram mai aproape de tine si fiecare raza a gandului meu ma reflecta in privirea ta calda, asemeni amiezilor de mai, cand soarele ne atinge duios, ocrotindu-ne parca cu razele sale cristaline. Si ma descopeream in tine. Pana atunci nu stiam ca exist. Dar eram acolo, dansand desculta prin iarba, ca un copil caruia nu-i pasa de nimic si vrea doar sa traiasca senzatia picurilor de roua pe pielea sa. Asa ma vedeai tu.
Si toata negura pe care altadata o regaseam in jurul meu disparuse treptat, lasand locul unui tablou pictat in culorile fericirii, intr-un Univers doar al nostru.
Si timpul trecea. Primavara de-altadata devenise o vara torida, iar razele astrului ceresc erau de-acum aprige si pline de forta. Cu fiecare zi totul capata o si mai mare amploare. Pana si frunzele aramii ale toamnei ne conturau perfect trairile iar mandrul soare apunea parca privindu-ne doar pe noi.
Cand iarna ne-a strigat pe nume, i-am raspuns numaidecat. Albul ei ne-a cuprins si am fost purtati de mesagerii ei, in fiecare coltisor al universului. Frigul te facea sa stai zgribulit in inima mea, dar te incalzeam imediat cu gandurile frumoase.
Pana intr-o dimineata cand ti-am simtit absenta. Te-am cautat dar nu mai erai.
Te-am strigat insa era ecoul cel care imi raspundea. Ramasese doar umbra ta pe care o lasasei in urma pentru a pastra vie amintirea. Si mai era un biletel in care imi cereai sa te astept.
Te-am cautat cu gandul, am intrebat cerul de tine, am intreb stelele dar totul era tacere. Am strabatut din nou acele carari insa nimeni nu a stiut sa-mi spuna unde esti.
Acum ma opresc din cautat si suspin adanc pentru a soarbe din eter forta de a merge mai departe. Am obosit!
M-am oprit!
Te astept!