Dansul ingerilor

Asteptam primul fulg de nea.
L-am vazut plutind, apoi l-am simtit pe obrazul meu chiar dinainte sa cada. Trezea in mine dorinta de a deveni una cu el si am inchis ochii. A cazut usor si ne-am contopit. Am devenit un fulg de zapada si zburam impreuna cu el. Ma privea tandru iar eu ii mangaiam aripile. Erau exact ca ale mele, insa mult mai puternice. M-a cuprins usor si am pornit impreuna, laolata cu ceilalti fulgi.
Cat de frumosi erau; si toti se tineau de maini, privind cu iubire catre pamant. M-a strans de mana si mi-a soptit: “Priveste!” aratand cu mana catre soare.
Soarele ne zambea iar in jurul lui erau atatia fulgi incat nu-i puteam cuprinde cu privirea; se jucau unii cu altii, fericiti.
Pentru o secunda m-am gandit: de ce nu sunt si oamenii la fel? Ii priveam si vedeam sclipirea fericirii intrupata in ei. Stiau ca existenta lor se rezuma la doar cateva clipe de plutire si pretuiau fiecare moment. Isi zambeau unii altora iar toti deopotriva zambeau pamantului care peste putin timp avea sa devina condamnarea lor.
Le-am zambit si eu si m-am prins in jocul lor. Erau atat de calzi incat m-au cucerit pe loc. M-am lasat puratata in dansul lor si am simtit muzica cerului. Fiecare sunet era o desfatare pentru auzul meu. Valsam cu totii pe strunele muzicii ca intr-o poveste nemuritoare cu dansuri de curte, ca intr-un basm cu printese si feti frumosi. Se miscau cu gratie, se priveau asemeni indragostitilor. Si pluteau in neant. Ma simteam una de-a lor iar ei simteau la fel.
Pamantul era de-acum alb, iar noi dansam in cer, purtati de razele soarelui.
Totul se petrecea lent, pe acea muzica suava, soptita parca de o harpa divina.
Sfarsitul era aproape iar totul capata parca o si mai mare intensitate.
Pluteam la nesfarsit, intr-un univers infinit. Eram noi toti si cerul.
El ma tinea in brate si-i priveam chipul de un alb imaculat. Eram absorbita de ochii lui, de un albastru perfect. Bratele lui puternice ma purtau pe valul muzicii si era pentru prima data cand m-a simteam in siguranta. Stiam ca nimic nu m-ar putea rani pentru ca el era acolo si doar printr-un simplu gest ar fi putut topi chiar si cea mai grea primejdie. M-a simteam atat de mica, iar el era atat de impunator.
In ochii lui regaseam tandretea pe care o cautasem intreaga viata si simpla lui privire imi inunda inima de un sentiment nemaintalnit, puternic, frumos, sublim. O lacrima mi-a alunecat pe obraz si s-a transformat in lumina. Ne-a inconjurat si ne-a inaltat mai presus de toate celelalte perechi de fulgi de nea. Eram deasupra tuturor, aproape de soare, care nu ne-a topit, dincontra, ne-a daruit forta. Si totul era si mai puternic iar inima mea parca exploda de fericire. El imi zambea neincetat iar eu vedeam prin ochii lui. Am inchis ochii pentru a-mi contura chipul lui in minte. Acum ii simteam respiratia pe obrazul meu, pentru ca in clipa urmatoare sa se mute pe buzele mele. Si totul s-a oprit. Tot universul impreuna cu el. Am deschis ochii crezand ca deja vom atinge pamantul iar scurta noastra viata va lua sfarsit. Dar nu! O explozie de culoare ne-a cuprins pe amandoi.
Aripile noastre au devenit imense iar acum, eu eram asemeni lui. Eram doi ingeri. Nu-mi mai simteam trupul, eram un infinit. Eram eu si el in acelasi timp. In jurul nostru toti ceilalti ingeri ne priveau fericiti. Ne regasisem unul pe celalalt. Atunci mi-am amintit totul si te-am strans in brate. M-ai cuprins dintr-o singura miscare si mi-ai soptit, poate pentru a mia oara: Te iubesc!