Tu

Esti tacut.
Privesti in gol covorul albastru care ia acum forma viselor tale.
Si modelezi clipe si gesturi, priviri si atingeri, secunde ce picura din razele lunii si zile pe care stelele le croiesc ca pe un sal de matase argintie.
Fiecare soapta de iubire o asezi intr-un ghiveci si ca prin minune o faci sa infloreasca stropind-o cu un sarut tandru. Fiecare privire o simti pe pielea ta prin adierea suava a parfumului ei.
Petalele iubirii iti mangaie chipul si se opresc pe buzele tale.
Si iti patrunde in suflet, ce-i drept fara sa ceara voie.
Pentru ca a batut la usa inimii tale, dar de cealalta parte nu s-a auzit niciun raspuns. A vrut sa plece pentru ca nu vroia sa intre cu forta in viata ta, dar ceva o indema sa ramana. Cand a deschis usa, s-a lovit de pustietatea acelei incaperi interzisa vizitatorilor pana atunci.
Era frig si intuneric dar iubirea nu si-a pierdut speranta si a ramas.
I-ai aruncat acea privire goala si ai vrut sa o alungi. Dar ea ti-a ignorat lasitatea. Stia cata nevoie aveai de ea, stia cat ai cautat-o disperat si de cate ori ai privit cu inima pustie acest covor albastru dorindu-ti in adancul inimii sa fi purtat chiar si pentru o clipa de emotia ei.
A cautat un strop de lumina si la regasit in fiinta ta.
Acum si-a construit in tine un templu, un loc in care poate sa-ti cladeasca visele si in care te are pe tine, adoratorul ei.
Te-a cuprins intru totul si te-a modelat ca pe o bucata de lut.
Ea te-a creat.
Ti-a daruit simtiri si ti-a mai daruit pe cineva cu care sa imparti toate acestea. Doar ea te-a facut sa lasi la o parte griul care te inconjura, doar ea te-a invatat sa traiesti in culori.
Si asta pentru ca iubesti.
Da,
TU!